Un proiect la care muncesc de ceva vreme creste din ce in ce mai mare… Thank you, dear team, for making it happen. Thank you, dear high-school coordinators, for being creative and brave. Vineri, 26 februarie, 16 licee din 10 orase din Romania proiecteaza simultan filme green in cadrul Cluburilor de Film One World!

Mai jos, comunicatul de presa!

În ultimii ani, cineaştii români câştigă constant premii internaţionale prestigioase, de cele mai multe ori în ciuda susţinerii precare din partea statului sau a sistemului de educaţie. 

Continuând o tradiție regională inaugurată de People in Need din Republica Cehă, Asociaţia Oricum, organizatorul festivalului de scurtmetraje ShortsUP, a adus în România Cluburile de Film One World, care se concretizează în proiecții și dezbateri lunare în 16 licee din Bucureşti şi din ţară. Proiectul încearcă să suplinească lipsa educaţiei cinematografice în şcoli şi constă în organizarea unor cluburi de film documentar cu tema drepturilor omului și chestiunilor globale. Filmele de lungmetraj, dar şi cele de mediu şi scurtmetraj ating tematici globale precum migraţia, discriminarea, sărăcia, rasismul, schimbările climatice sau conflictele armate.         

Pe 26 februarie, liceenii din 10 oraşe vor vedea, în cadrul Cluburilor de Film One World, o serie de scurtmetraje cu temă ecologică, între care Carpa Diem, recunoscut de UNESCO drept cel mai bun film despre drepturile omului în 2007 şi Varmints, o animaţie emoţionantă, nominalizată la premiile Bafta în 2009.    

Răzvan Crişan, fondator al Asociaţiei Oricum: “Credem în iniţiativa tinerilor și în pasiunea lor pentru film. De aceea, cluburile sunt organizate de Oricum, dar coordonate chiar de către liceeni, aşa că proiectul are o importantă componentă de leadership în industriile creative. Cei mai pasionați liceeni au participat la ateliere de lucru în România şi în Cehia, au învăţat despre drepturile omului şi au aflat de la profesionişti despre culisele realizării filmelor documentare.” 

În prezent, cluburile de film au strâns peste 2000 liceeni în 16 licee din 10 oraşe: Bucureşti, Timişoara, Cluj, Constanţa, etc. În fiecare lună, proiectul se extinde în alte localităţi, crescând astfel constant numărul de copii implicaţi în proiect, dar şi baza de filme documentare proiectate.

Proiectul îşi mai propune, pe lângă educaţie cinematografică, să ajute la stimularea gândirii critice şi la exploatarea resurselor creative ale tinerilor, atât prin interacţiunea cu mesajele filmelor, cât şi prin dezbateri. Fiecare proiecţie lunară este urmată de o discuţie cu invitaţi din lumea filmului sau a organizaţiilor nonguvernamentale. Educaţia nonformală, atât de puţin folosită în şcolile din România,  oferă o mai mare libertate de alegere şi de formare a personalităţii în funcţie de afinităţi şi talente.   

Liceele în care va avea loc proiecţia simultană de vineri 26 februarie, începând cu ora 12.00:

În Bucureşti: Colegiul Naţional George Coşbuc, Colegiul Naţional Sf. Sava, Colegiul Naţional Gheorghe Lazăr, Liceul Teoretic Ion Neculce, Colegiul Naţional Iulia Haşdeu, Colegiul Naţional I. L. Caragiale, Colegiul Economic Virgil Madgearu

În ţară: Colegiul Naţional Alexandru Lahovari – Râmnicu Vâlcea, Colegiul Naţional Costache Negruzzi – Iaşi, Liceul Grigore Moisil – Timişoara, Colegiul Naţional Traian – Drobeta Turnu Severin, Liceul Teoretic Marin Preda – Turnu Măgurele, Liceul Teoretic Neagoe Basarab – Olteniţa, Liceul Teoretic Lucian Blaga – Constanţa, Liceul Teoretic Ana Ipătescu – Gherla, jud. Cluj, Colegiul Naţional George Bariţiu – Cluj Napoca.   

Cluburile de Film One World este un proiect finanțat de către programul Tineret în Acțiune al Uniunii Europene, care își propune să sprijine inițiativele tinerilor și promovarea valorilor europene. Tineret în Acțiune este programul comunitar care implementează cadrul legal de susținere a activităților de învățare nonformale pentru tineri.

Proiecţia simultană a Cluburilor de Film One World este un eveniment unic în România şi în Europa de Est şi se desfăşoară în parteneriat cu Asociaţia People in Need din Republică Cehă, Centrul Ceh din România, Fondul ONU pentru Populaţie, Friedrich Ebert Stiftung, Centrul Cultural American şi DocuMentor. 

Mai multe detalii puteţi afla de pe site-ul www.cluburidefilmoneworld.ro  

Precum pasarile calatoare, ei se intorc acasa de Sarbatori sau in vacante mai extinse. Isi vad parintii si apoi deruleaza ritualul revederii cu prietenii. Miercuri gasca din liceu, joi fetele, vineri gasca din facultate, si asa mai departe. Unii din ei – si printre ei ma numar si eu – sunt in Romania de ceva vreme. Dar nu cu sentimentul permanentei, pentru ca niste noi studii sau un nou job la Bruxelles ori stagiu de voluntariat in Uganda apar mereu la orizont.

Realitatea e ca se naste o generatie de tineri romani cu nisip miscator in picioare. O generatie care nu mai asteapta terminarea facultatii pentru a-si intemeia o familie si a-si lua un job sigur, numai bun sa tina o jumatate de viata sau mai bine de-atat.

Ce e pentru ei/ noi starea de acasa e greu de zis. Se simt fara indoiala “acasa” in toate terasele liceului pe care le re-frecventeaza cu constiinciozitate vara de vara. Si desigur, se simt “acasa” cu familia, care fie ii asteapta an de an cu bratele deschise, fie an de an le asteapta noile decizii de plecare. Si totusi, 10 luni pe an viata lor nu sunt petrecute in acest “acasa”. E greu sa vopsesti oua rosii departe de “acasa” – desi poate fi cel putin amuzant. Credeti-ma pe cuvant.

Poate toate astea se vor opri cand acesti tineri vor creste mari, si viata ii va impinge de la spate sa se aseze cuminti la casele lor. In Romania sau aiurea. Sau poate avem intr-adevar de-a face cu o noua generatie de romani pentru care starea de acasa nu mai e ce era odinioara, ci e o combinatie fluida de plecari si ramaneri, de mobilitati si provocari insiruite. Time (and sociology) will tell!

 Am fost azi la masa rotunda organizata de Reprezentanta Comisiei Europene in Romania, cu tema alegerilor pentru Parlamentul European. Voi scrie ceva mai mult despre asta pe Thinkaboutit.eu, profilul meu (si toate insemnarile trecute) putand fi citite si votate aici.

Invitatii la dezbatere – jurnalisti specializati pe teme europene precum Gabi Giurgiu si Marius Tita, consilieri politici ai ambasadelor statelor central-europene la Bucuresti, membri ai societatii civile (Asociatia Pro Democratia, Thinkopolis, Romani Criss, Societatea Academica Romana) dar mai ales europarlamentari (Adina Valean), viitori candidati la alegeri (Andreea Vass) si consilieri ai partidelor politice (Ramona Ionita) – au emis opinii avizate cu privire la diferite metode prin care se poate creste participarea romanilor la alegerile europene din iunie. Ca Bruxelles-ul e prea departe, ca romanii nu pricep cum ii afecteaza direct politicile europene si deciziile luate de europarlamentari, ca romanii sprijina orbeste constructia europeana desi habar nu au cu ce se mananca, ca romanii digera numai tabloide si ca nu vor sa discute politica europeana, ca asa-numita comunicare europeana e un Sfant Graal care nu se lasa descoperit (in esenta toate campaniile de comunicare europeana fiind prost gandite), ca europarlamentarii sunt niste profesionisti deasupra mizeriei politice autohtone, si alte astfel de teme.

Mi-au placut cu precadere urmatoarele idei:

1. Concluzia trista a lui Sorin Ionita de la Societatea Academica Romana ca “nu exista ca cineva sa nu doarma noaptea aici sau la Bruxelles ca vin putini oameni la vot”. In fapt, ca exista un procent mic de romani europenizati, egal cu procentul celor care merg la vot pentru alegeri europarlamentare, iar ca restul au ramas intr-o epoca primitiva a democratiei. Si ca si factorii decizionali s-au resemnat si “lucreaza” numai cu procentul ala amarat de 15% din romani interesati de astfel de chestiuni.

2. Raspunsul Anei Maria Mosneagu de la APD care a respins ideea sustinuta de europarlamentara liberala Adina Valean si de Ramona Ionita (consiliera politica a PSD-ului) ca pe cetatenii romani “ii doare la basca” (expresie pe care tot de la APD am invatat-o) de problematica europeana, mergand pe argumentul ca niciodata nu s-a aratat cetatenilor romani exact aplicabilitatea practica a Parlamentului European. Ca uite, domle, din pricina mamutului de la Bruxelles tu platesti mai putin la roaming, ca tot din pricina lui beneficiezi de tratament medical decontabil de sistemul national de asigurari de sanatate in alt stat european si tot asa.

3. Interventia Andreei Vass – care si-a anuntat candidatura la alegeri, urmand fireste sa fie validata de PDL in urmatoarele saptamani. In general, pasiunea politica a dumneaei mi-a lasat o impresie buna, numai ca prioritatile de mandat pe care le-a enuntat mi se par putin nepotrivite – anume sprijinirea guvernului pentru intrarea in zona Euro (vise frumoase, parerea mea, avand in vedere criza economica in care Romania se afunda cu totul), sprijinirea autoritatilor locale pentru accesarea de fonduri europene (nu vad cum ar avea un europarlamentar legitimitatea sa faca asta) si securitatea energetica (aici da, se poate lucra la nivel de Parlament European).

Cel mai important insa, participarea la masa rotunda de azi mi-a starnit niste ganduri legate de cum putem comunica mai bine alegerile europarlamentare in blogosfera romaneasca A level, in mod normal nu foarte preocupata de politica. Voi vorbi cat de curand despre un mic proiectel cu unicul si inegalabilul Manafu

1. Care sunt primele 3 companii din Romania pe care le apreciezi cel mai mult pentru implicarea in societate si de ce?

Apreciez ceea ce fac cei de la Coca Cola HBC, anume investitia relativ coerenta in programe de mediu si mi-ar placea sa vad implicarea lor si in initiative ale altor ONG-uri in afara de Mai Mult Verde si Salvati Delta (nu ca nu salut intru totul sprijinul pe care il ofera acestora). In al doilea rand, mi-a placut politica in domeniul dezvoltarii durabile al celor de la Abn Amro (in prezent RBS), pentru ca sunt singurii care au sprijinit antreprenoriatul social prin implicarea lor alaturi de Nesst si totodata au reusit sa faca educatie pentru dezvoltare durabila atat in ograda proprie, cat si in scoli. Sper doar ca, avand in vedere contextul economic actual in care se gaseste RBS, sa continue macar la fel. Iarasi, apreciez ceea ce fac cei de la BRD Groupe Societe Generale, pentru ca investesc in educatie si antreprenoriat (proiectul Youth Bank fiind un exemplu in acest sens)

2. In ce masura marile companii din Romania au raspuns in 2008 asteptarilor tale in privinta implicarii in societate?

Intr-o masura destul de mica. Nu am mentionat la punctul anterior pe nici unul din gigantii telecom, intrucat – desi dispun de unele dintre cele mai mari bugete de CSR – initiativele lor in domeniu sunt cel putin limitate, umbrite de marketing pompos si deranjant de galagios, si cu siguranta lipsite de gandire strategica si de preocupare reala pentru clienti si pentru educarea acestora. Totusi, salut implicarea companiilor in tot ceea ce inseamna “proiecte verzi”, mai cu seama prin implicarea angajatilor si prin initiative de tip green office (cum au, de exemplu, cei de la Cosmote). Pe de alta parte, constat cu mahnire ca sunt putine companii romanesti implicate in proiecte educationale – as fi mentionat Rompetrol la punctul trecut, din cauza Fundatiei Dinu Patriciu, dar sa nu confundam mecenatul liderilor cu responsabilitatea unei companii. De asemenea, sunt numeroase alte zone care scapa printre crapaturi, ca sa zic asa, drepturile omului fiind primul la care ma gandesc.

3. Ce asteptari ai de la companiile din Romania, in privinta responsabilitatii sociale, in 2009?

In primul rand, ma astept sa mai sustina cauze sociale Serios vorbind acum, am auzit zvonuri sinistre in care companii gigantice (nu dau nume, sper sa nu se adevereasca) au decis sa taie complet bugetele de CSR, ceea ce mi se pare cel putin rusinos. Trecand peste asta, mi-as dori mai multe proiecte in parteneriat cu actorii societatii civile, si chiar cu autoritatile. Mi-as dori de asemenea, ca CSR-ul sa nu fie confundat cu marketing-ul si PR-ul, iar in cazul in care compania decide totusi sa mai investeasca bani si in activitati ce nu tin de “core business”, atunci sa o faca in CSR si nu in marketing – aducand in Romania, de exemplu, cele mai cele vedete muzicale… Intelegeti voi… Si as vrea mai multe proiecte in care sa fie implicati in mod direct angajatii respectivelor companii, inclusiv prin materializarea ideilor/ initiativelor lor in domeniul CSR.

4. Cum crezi ca le-ai putea stimula, tu personal, pe companii, si in special pe cele de la care cumperi, sa fie mai responsabile in 2009?

E greu sa vorbim de acte personale care sa determine efecte la nivelul unei companii. Insa intr-adevar tind sa prefer produse ale companiilor responsabile social – oricat de fatarnic ar suna, imi beau cafeaua de la Starbucks si pentru ca aceasta companie este implicata (desigur, mult mai putin decat ar putea) in initiative de fair trade. Si desigur, voi scrie pe blog de fiecare data cand constat implicarea pozitiva a unei companii in initiative de CSR. Mai mult decat atat, voi unelti in continuare alaturi de Razvan Crisan la materializarea a cat mai multor initiative ORICUM care sa atraga, in mod evident, companii interesate de investitii in domeniul educatiei si industriilor creative. In plus, in noua mea provocare profesionala pe care am acceptat-o recent (si pe care o voi dezvalui cat de curand), sper sa reusesc sa determin si implicarea companiilor in proiecte ce tin de schimbari climatice, eficienta energetica, dezvoltare durabila si economie verde in general.

Nu dau numele orasului. Nu conteaza. Ca el sunt sute de alte orase in Romania noastra. 20 – 30 de mii de locuitori. Nu mai mult. Daca stai in inima Bucurestiului, Constantei, Timisoarei sau altor metropole nu ai acces la Romania profunda, la cealalta Romanie, mai mare si care face roata sa se invarta de fapt. In corporatii, ONG-uri sau administratii centrale, am inceput sa gandim centralizat si niciodata nu vom putea intelege de fapt cum sa producem schimbarea daca nu invatam sa cunoastem Romania. Aceasta este deci miza.

Care sunt faptele acum… Orasul are asadar 25.000 de locuitori. Teoretic, este declarat municipiu. Exista patru licee in localitate. La varsta de 18 ani, 70% din populatia proaspat absolventa migreaza la oras. In general la Bucuresti. La facultate – pentru ca este de neconceput la 20 de ani dupa caderea comunismului sa nu fii om cu facultate. Sau la munca, dar mai rar. Fireste ca nicicand nu se vor mai intoarce, decat rar in weekend-uri si de sarbatori. Restul de 30% sunt tineri care pleaca in Spania/ Italia. Cei mai saraci, la munca. Cei mai putini saraci, sa faca un ban. In alte feluri, desigur. Demografic vorbind, orasul devine o fantoma.

Economic, exista o afacere (fosta de stat, acum privatizata) care merge bine. E mare. Industriala. Sunt putine orasele, din cele care aminteam la inceput, care se bucura de privilegiul asta. Cu toate acestea, nici aceasta mare afacere nu poate absorbi prea mult din populatia orasului. In rest, sunt doua fabrici de confectii. Pline ochi de muncitoare necalificate. Exista si buticuri, majoritatea in paragina. In curand vor falimenta toate, pentru ca se deschide un Penny Market. Si evident, exista institutiile statului: o primarie, o prefectura, o una-alta care automat dau de lucru; dar nu produc bani. In rest, nu exista nimic. Asadar, un oras monoindustrial care merge incet dar sigur catre faliment.

Cultural, in oras exista un teatru, un cinematograf, un muzeu si o gradina de vara.  Si o alee pentru promenada. Total intamplator, bunica mea s-a nascut si a trait vreme de 20 de ani in acelasi oras. Pe vremea ei, functionau toate patru, cu succes, cu trupe de teatru de la National si Bulandra care sustineau spectacole, cu seri cu dichis. Astazi, toate sunt inchise. Teatrul e renovat, dar abandonat. Desigur, ai putea avea optiunea unei mese in oras. Ai de ales intre o pizzerie si restaurantul unui hotel.

Vorbind insa de restaurantul hotelului, ajung la partea cea mai dureroasa a insemnarii mele. Orasul este capturat de o increngatura compacta alcatuita din oameni de afaceri si politicieni. Doi in unu, insa. Presedintele Consiliului Judetean este cel mai mare “patron” din localitate (inclusiv al hotelului cu pricina), si toti ceilalti amici de-ai lui (din acelasi partid sau din partide rivale) sunt de asemenea “patroni” locali. Pe strada principala a localitatii defileaza sambata seara masini scumpe, conduse de baieti cu aur mult si trening (uneori asezonat de haina lucioasa cu guler de blana). Aflu ca majoritatea din ei fac naveta Spania/ Italia – Romania. Abrupt spus, banii se scot din: camata, trafic cu aur, trafic cu valuta, plasare ilegala de forta de munca. Unii din ei sunt lideri ai lumii interlope din Spania. De aici si masina de 1 milion de euro care troneaza in fata hotelului. Si iahtul din port. Toata lumea este prietena cu toata lumea. Seara, la colt de bulevard, ii vezi pe toti schimband pareri. Sub gecile de piele, adeseori au arme. Arme adevarate, cu gloante. Sau cutite.

Multiplicati imaginea aceasta cu aproximativ 300 (poate mai mult, caci nu exista un registru al localitatilor din Romania care sa imi permita sa vad cat de multe localitati de tipul celei descrise mai sus exista). Si veti face cunostinta cu o Romanie pe care nu pun pariu ca doar o intuiati.

In esenta insa, ce spuneam la conferinta si ce spunea mai departe si Tony Barber (care propune ca solutie traducerile pe calculator) se refera la diferenta majora intre blogosferele nationale si asa-numita blogosfera europeana. Pe scurt, daca nu scrii in limba engleza putine sanse sa depasesti granitele tarii tale. Pe de alta parte, daca nu scrii in limba ta nationala putine sanse sa devii influent in respectiva tara. De aici disonanta majora intre ceea ce isi doresc mai marii comunicarii europene si ce exista pe piata. Bloggerii europeni nu influenteaza opinia publica din statele membre, pe cand bloggerii cu trecere la nivel national nu au habar/ nu isi doresc sa aiba habar de afaceri europene. Dovada ca la respectivul eveniment din Bruxelles si la competitia ulterioara particip eu, cu un numar modest de vizitatori pe zi, si nu un alt blogger roman cu autoritate, in ciuda promovarii destul de intense pe plan european de care s-a bucurat Think About It.

Departe de mine gandul sa devin un personaj major in vreo blogosfera, fie ea romaneasca, fie de aiurea. Insa sunt in continuare confuza cu privire la aceste probleme lingvistice, care ajung pana la urma sa ne determine si mentalitatile/ interesele. De fiecare data cand scriu in engleza pe acest blog primesc comentarii putine, majoritatea din ele tot in romana. De fiecare data cand scriu in romana, lucruri mult mai banale, ceea ce scriu starneste mult mai mult interes.

Pana la urma, asa cum e si-n viata, trebuie la un moment dat sa iei niste decizii. Ca ziua are numai 24 de ore, in fond.

In my opinion, this whole situation is going in a wrong direction. And the right questions are certainly not asked. What’s the use of drastically limiting wages in the public sector if we do not even have a transparent salary grid for civil servants? The only criterion for advancement in the public sector is the patriarchal Japanese model: the more you stay in office, the more money you get. No schemes for penalties and rewards, no key performance indicators, no effective performance reviews. The solution? Let’s just cut wages… A solution that fails to address the real problem, and it does so miserably.

There have been numerous government-sponsored programmes for training public managers, with investments exceeding millions of Euro per year, resulting in hundreds of young Romanians trained abroad and flown in back home to assume a leading role in the administration. There are numerous young people, educated abroad or currently working in the private sector who would make a great job as responsible civil servants. Management authorities for coordinating structural funds in Romania are badly in need of skilled labour, while other ministries would definitely benefit from skilled staff, too. Instead, the new government simply announced it will suspend hiring for the 145,000 vacant positions in the administration. Again, I am definitely missing something…

Ministries and subsidiary government agencies are packed with political appointees. Ridiculous political witch-hunts take place in the public sector every four years when a new executive comes in office. I admit heads of ministries, agencies and authorities have to be politically appointed. How about the rest of the staff? Sometimes, politics is so prevalent in the hierarchical organization of the public sector administration that even beginners are politically appointed. One of the key solutions to having an efficient administration is to make it less political. For now, this remains, like all others, nothing more than a line in a “Public Management” coursebook…

Locuiam pe vremea aceea in Dorobanti. In blocul in care stateam au stat in decembrie 89 lunetisti care au tras in oameni. De vizavi, din liceul Caragiale, unde aveam sa invat ani mai tarziu, se trageau gloante trasoare, in timp ce pe trotuare tiuiau gloante adevarate. Nu voi uita niciodata urmele de mitraliera din peretii blocului meu sau gloantele care au ramas infipte ani buni in stalpul in jurul caruia ma jucam prinselea. In ziua de 21 mama a iesit in strada, sfidandu-si sefii si colegii de munca. A reusit sa fuga, amintindu-si ca are acasa un copil de crescut, cu fix 30 de minute inainte ca oamenii din baricada de la Inter sa fie ucisi. In ziua de 23 mama si tata m-au luat de-acasa din Dorobanti, de unde locuiam cu bunica-mea, ca sa ma tina in siguranta la ei acasa, in Aviatiei. Tin minte ca nici un taximetrist nu a vrut sa ne duca, asa ca am luat-o pe jos, prin frig, pe Calea Floreasca. Am fost oprita la o baricada de catre militie, si am fost perchezitionata. Aveam 4 ani. S-au gasit la mine in ghiozdan niste figurine de plastic, din Muppets Shows. Tovarasii au crezut ca sunt gloante si au indreptat doua mitraliere la crestetul meu. Aveam 4 ani. Mama a urlat si pana la urma am fost lasati sa trecem.

Ulterior tin minte mai bine Piata Universitatii, unde am stat noapte de noapte pe umerii alor mei, cantand pentru democratie si pentru libertate. Am invatat cuvantul “libertate” inainte sa merg la scoala si de atunci mi-e greu sa il uit. Mai ales cand am aflat, la multi ani dupa acele zile, ca tatal si fratele unor prieteni apropiati au fost printre primii martiri ai revolutiei. Gasiti povestea lor aici. Din discretie, nu voi spune despre cine este vorba. Si ca bunicul meu a fost inchis ani buni in cele mai dure temnite pentru ca era membru al PNT-ului si se opusese regimului comunist.

Au murit in acele zile, impuscati pe la spate, tineri mai mici decat anii mei de acum. E foarte posibil ca multi dintre prietenii si colegii mei de acum sa fii murit si ei, daca istoria i-ar fi prins la varsta potrivita atunci. Pentru ca inca nu s-a facut cu adevarat dreptate acelor eroi, macar sa avem decenta sa nu ii uitam.

The social democrats scored 33.6%, the democrats (allegedly a right-wing party, though their political programme seems to be the opposite) 33%, and the liberals 18.7%. The new voting system – with a 5% electoral threshold – eliminated extremist parties from the Parliament, which is great news. However, Sunday’s results leave us with a huge dilemma, as we do not know who will form the Government. Most probably, intense political negotiations will last till the end of December and our President will definitely take advantage of our semipresidential political system to veto plenty of government formulas that don’t suit him.

Unfortunately, the end of the year also reminds us we’ve done too little to curb corruption (one of the elected MPs this Sunday is actually in detention for fraud) and to absorb European structural and cohesion funds properly. With political strife prevailing over efficient administration, there are chances we will end up in the same situation of aid freezing as our Bulgarian neighbours…