In anul meu la facultate am inceput vreo 120. Ca-n povesti. Dupa 4 ani, am ramas vreo 80-90, dintre care trei sferturi tinuti de facultate din ratiuni economice banale: sunt platitori de taxa. As zice asadar ca numarul de colegi de generatie inzestrati cu o minima dotare neuronala a ramas constant undeva in jurul a 20 de capete. Am facut ieri o socoteala. La cateva luni dupa absolvire, mai suntem in tara 5. Din capetele luminate, fireste. Eu am zis sa iau o pauza de studiu si lucrez in consultanta pentru sectorul public. D. a gandit la fel si s-a mutat din administratia publica centrala in PR (tot cu o usoara aroma politica). D. lucreaza part time in consultanta si in rest e foarte activa in asa-numita “miscare de tineret” de la noi. Iar L. e manager de proiect in unul din ONG-urile de tip “active watch” de la noi. Pe Clara si pe Alex nu-i pun la socoteala, ca nu au intentionat niciodata sa faca ceva cu facultatea pe care au absolvit-o desi sunt groaznic de destepti.
Toti cei care am ramas regretam partial decizia luata. Lucram in Romania, avem job-uri interesante si suntem “in mijlocul actiunii” publice. Si totusi nu suntem multumiti. Suntem genul de oameni mobili, independenti, fara familie, fara obligatii, cu destul de multa ambitie si inteligenta. Am locuit in afara Romaniei, am facut partial scoala in afara Romaniei, stim ce inseamna profesionalismul in materie de job si in materie de educatie. Stim ce inseamna lucrul in institutii publice internationale. Stim ce inseamna spiritul cosmopolit real. Si le simtim lipsa. Ne-am hotarat cu totii sa plecam la un masterat in toamna lui 2009: Anglia, Olanda, Belgia, Germania. Vedem noi. Colegii nostri probabil vor ramane si ei tot pe-acolo. Anul 2 de masterat, doctorate, job-uri.
Ce se intampla cu generatia noastra? De ce fugim de Romania? De ce nu ne gasim locul? E vina noastra ca vrem prea mult si prea repede sau e vina mediului ca nu ne ofera suficient din toate astea?