Imi place la nebunie cum evolueaza proiectul Cluburile de Film One World. Sunt recunoscatoare spiritelor ca mi-au dat-o pe Alina care il administreaza cu un zel, rigoare si atentie la detalii cum mie personal rar mi-a fost dat sa vad.Multumesc inca o data, Alina!Rolul meu in proiect este de coach si facilitator. De bagator de coada acolo unde cozii ii sade mai bine.E un proiect personal la care tin mult, pe care l-am initiat in urma cu mai bine de un an si care merge frumos. E genul de proiect care e suficient sa aiba un impuls si apoi stie sa mearga sigur.Duminica am avut un atelier de lucru cu toti coordonatorii cluburilor de film, din tara si din Bucuresti. Am discutat cu cei care au avut curajul sa organizeze deja, cu eforturi proprii, convingandu-si colegii, profesorii, prietenii si directorii sa ii sprijine si sa le fie alaturi, primele proiectii de film. Si am discutat si cu cei care inca planuiesc acest moment.Am cautat sa aflam cum le-am putea fi mai mult de folos, cum i-am putea instrui si cum i-am putea ajuta sa isi inspire si mai mult, prin puterea propriului exemplu, colegii de generatie. Sunt cu totii tineri fantastici, care au inca nevoie de incurajari si batai pe spate, ca de altfel noi toti.Apoi ne-am uitat la un film pe care eu personal il gasesc de fiecare data tulburator. Trezeste in mine sentimente succesive de optimism si neputinta, de speranta si reflectie, de admiratie. Am mai scris despre acest film si acum ma bucur sa il descopar disponibil pe Youtube in intregime, pentru oricine doreste sa il vada.Este vorba despre “Bridge over the Wadi”, un film care vorbeste despre temerara incercare de a organiza scoli primare mixte, arabo-israeliene, in teritoriile ocupate din Palestina. Si care vorbeste despre conflicte si istorie, despre solutii, despre comunicare. Vi-l recomand neaparat, pentru ca este un dialog despre oricare dintre noi, despre culturile si identitatile noastre, existente indiferent de situatie.Asadar, continuam cu acest proiect cu entuziasm!
Author Archive for Corina Murafa
Page 2 of 20
Cluburile de Film One World, un proiect al Asociatiei ORICUM care se adreseaza liceenilor face pasi mici, dar siguri catre impanzirea liceelor din Romania cu filme documentare de calitate, cu tematici variind de la drepturilor copilului, la conflict resolution, refugiati si comert international.
Primul film, proiectat deja in 2 licee din Bucuresti – Cosbuc si Lazar – si cat de curand in alte 6 din tara, a fost “Decreteii”, de Florin Iepan. La proiectia din Cosbuc au fost cateva zeci de elevi, care au apreciat filmul si au discutat cu invitatii speciali Stela Serghiuta, de la Fondul ONU pentru Populatie si Andreea Rosca de la Federatia Asociatiilor Studentilor in Medicina din Romania.
Proiectul are deocamdata un blog si cat de curand va avea si o frumusete de site 
Va recomand din toata inima “Decreteii”. Puteti gasi fragmente pe Youtube. Este un film care vorbeste despre o epoca pe care multi am uitat-o prea repede, care vorbeste despre drepturile femeii, despre controlul populatiei, despre intimitate si in general despre un fenomen demografic si social national socant, provocat de celebrul Decret din 66 de interzicere a avorturilor in Romania.
Stay tuned for more One World Film Clubs in Romania!
Campania “Viata dupa colectare” promoveaza colectarea selectiva a deseurilor. Am aflat de ea de la Cristi Manafu, care m-a rugat sa imi arunc o privire peste ce au facut cei de la Mai Mult Verde, Coca-Cola Hellenic si Ecorom Ambalaje.
In esenta atat autoritatile locale cat si publicul ar fi bine sa constientizeze ca e simplu sa nu ne transformam comunitatile in gropi de gunoi. Ca e simplu sa aruncam plasticul la plastic, hartia la hartie si sticla la sticla. Daca cele doua publicuri mai sus mentionate dialogheaza, e foarte simplu sa se nasca si la noi o cultura a reciclarii.
Cred ca putem sa aratam suficient respect fata de noi insine incat nu numai sa credem ca exista viata dupa colectare, ci si sa depunem efortul in a o mosi.
Am discutat in doua contexte recente avantajele si dezavantajele continuarii afacerilor de familie. De obicei, tinerii care se gasesc in postura de a continua afacerile de familie au pornit in viata de pe pozitii mai avansate decat majoritatea colegilor lor de generatie. Masini mai bune, capital social mai amplu, scoli mai prestigioase.
Unii dintre ei, vizibil razvratiti impotriva parintilor, decid sa isi ia viata in propriile maini si sa isi incerce norocul in domenii diferite sau uneori, in mod ironic, identice cu cele in care familia si-a construit averea. Altii penduleaza multa vreme, nehotarati daca e moral sa preia senin ceea ce le-a fost oferit “de-a gata” ori daca nu cumva se dovedesc a fi lasi si comozi preluand afacerea lui daddy (sau mommy, dar mai rar acest din urma caz). Cei care apartin celei de-a treia categorii sunt, dimpotriva, cei care, pragmatic si calculat, iau viata asa cum e. S-au nascut sub o stea mai norocoasa decat altii, e randul lor sa dea inapoi, sa isi plateasca datoria fata de familie, sa duca mai departe numele, faima si averea prin eforturi sistematice si sustinute.
E greu de dat verdicte care e pozitia mai buna. Pana de curand as fi fost in favoarea “auto-pedepsirii”, a luarii vietii de la zero si a urcarii pe scara sociala si financiara exclusiv prin merite proprii. Prin prisma unor intalniri pe care le-am avut recent am inteles insa ce inseamna datoria si pragmatismul. Am inteles ce inseamna acceptarea pozitiei pe care te nasti si fructificarea ei. Ceea ce nu inseamna, fireste, ca lumea nu poate sa conteste justetea lumii in care traim.
Cum este sa discuti, dupa ani de pauza, marile idei politice ale omenirii? Intr-o companie exclusivista (si totusi pe deplin transparenta) mi-am petrecut ziua in spatele usilor inchise discutand ce inseamna o societate buna. In compania lui Platon, Aristotel, Rousseau, Locke, Hobbes, Rawls, Marx, Engels si Friedman. Toti in aceiasi zi, toti perfecti legati unul de celalalt.
Se poate sa traiesti astfel de exercitii intelectuale in Young Leaders Programme al Institutului Aspen din Romania. Fiind un program adresat tinerilor lideri din regiune, am privilegiul sa ma numar si eu printre participantii din acest an, fiind – poate cu noroc, poate cu mandrie, poate cu deplina constiinta a faptului ca mai am multe de invatat – cea mai tanara participanta. Printr-o serie de retreat-uri strategice in compania unor moderatori remarcabili, incerc – alaturi de cei 19 colegi ai mei (carora se cuvine sa le dedic un intreg post) – sa produc idei si proiecte care vor contribui, intr-un fel sau altul, la dezvoltarea societatilor din care facem parte si la dezvoltarea noastra individuala ca lideri.
Am inceput aventura noastra zilele acestea, la Susai, unde discutam, timp de 6 zile, texte fundamentale ale gandirii politice, religioase si sociale a lumii. E un efort intelectual de care aveam nevoie, pe care nu il mai facusem de mult, si care imi arata lucruri noi despre mine si cu siguranta despre lumea asa cum e ea si asa cum ar trebui sa fie.
Revin cu noi ganduri dupa ce reusesc sa digerez cum se cuvine momentele geniale prin care trec.
Hristos a Inviat! Ca in fiecare an de Pasti – ca de altfel si de Craciun si vacanta de vara – Bucurestiul se populeaza cu ceeea imi pare sa fii devenit o categorie sociala aparte. Unii dintre cei mai dragi prieteni ai mei fac parte din ea si berile noastre impreuna, cu fiecare din respectivele ocazii, imi intaresc convingerea ca putem vorbi de un fenomen social. Este vorba despre tinerii romani care invata in strainatate. Mai intai un Erasmus, apoi un masterat, apoi un internship, poate chiar un job. Belgia, Franta, Marea Britanie, sau chiar mai departe de-atat.
Precum pasarile calatoare, ei se intorc acasa de Sarbatori sau in vacante mai extinse. Isi vad parintii si apoi deruleaza ritualul revederii cu prietenii. Miercuri gasca din liceu, joi fetele, vineri gasca din facultate, si asa mai departe. Unii din ei – si printre ei ma numar si eu – sunt in Romania de ceva vreme. Dar nu cu sentimentul permanentei, pentru ca niste noi studii sau un nou job la Bruxelles ori stagiu de voluntariat in Uganda apar mereu la orizont.
Realitatea e ca se naste o generatie de tineri romani cu nisip miscator in picioare. O generatie care nu mai asteapta terminarea facultatii pentru a-si intemeia o familie si a-si lua un job sigur, numai bun sa tina o jumatate de viata sau mai bine de-atat.
Ce e pentru ei/ noi starea de acasa e greu de zis. Se simt fara indoiala “acasa” in toate terasele liceului pe care le re-frecventeaza cu constiinciozitate vara de vara. Si desigur, se simt “acasa” cu familia, care fie ii asteapta an de an cu bratele deschise, fie an de an le asteapta noile decizii de plecare. Si totusi, 10 luni pe an viata lor nu sunt petrecute in acest “acasa”. E greu sa vopsesti oua rosii departe de “acasa” – desi poate fi cel putin amuzant. Credeti-ma pe cuvant.
Poate toate astea se vor opri cand acesti tineri vor creste mari, si viata ii va impinge de la spate sa se aseze cuminti la casele lor. In Romania sau aiurea. Sau poate avem intr-adevar de-a face cu o noua generatie de romani pentru care starea de acasa nu mai e ce era odinioara, ci e o combinatie fluida de plecari si ramaneri, de mobilitati si provocari insiruite. Time (and sociology) will tell!
Unele bune, altele rele.
Sa incep cu partea buna – si rea totodata caci din pricina noutatii ei nu am mai scris pe blog o vreme. Este vorba despre noul meu job, in cadrul unei organizatii unde o data ce simti gustul nu te lasi cu una cu doua. Vorba dnei ambasador Simona Miculescu, ONU e boala grea. Stiti cu totii cochetarile mele cu organizatia din perspectiva proiectului Delegat de Tineret la Natiunile Unite. Ei bine, acum sunt UN staff cu acte in regula, lucrand in Programul Natiunilor Unite pentru Dezvoltare din Romania, in sectiunea de Energie si Mediu. Foarte multe lucruri noi la birou, coplesitor de multe uneori insa toate sunt, in mod evident, un prilej de invatare. Lucrul intr-o organizatie internationala este o provocare ora de ora, dar un mod fantastic de a invata lucruri despre lume si despre tine.
Continuand cu partea rea, in timp ce ma intorceam de la Timisoara si de la un eveniment ORICUM la Cluj (Future Shorts), am avut un accident de masina grav. Din cauza unei depasiri imprudente la o viteza foarte mare, masina in care mergeam a iesit in afara drumului national si s-a rasturnat de cateva ori in aer. Eram 5 pasageri si ne-am pierdut cunostinta cu totii, insa Dumnezeu ne-a ocrotit (si nu mi-e frica sa spun asta) si ne-a ferit de ceea ce toti martorii, vazand masina, au considerat moarte sigura. Am stat o saptamana acasa, cu foarte multe vanatai foarte dureroase si cu traumele unei lovituri la cap, dar mai ales cu traumele psihologice ale accidentului in sine. Nu mi-am revenit inca de tot si mai trebuie sa fac unele investigatii, insa ma simt din ce in ce mai bine si am reinceput sa intru intr-un ritm de lucru normal (putin prea rapid pentru starea mea actuala, dar incerc sa am grija de mine si sa fac fata cat pot de bine). Va multumesc mult tuturor celor care m-ati inteles si ati fost alaturi, in special lui Andrei (jumatatea mea ceva mai buna, cum se zice) care a trecut prin aceiasi experienta.
Asadar, welcome back blogging and welcome back life!
Am participat ieri, la Centrul Ceh, la conferinta de lansare a unui proiect foarte drag mie. Este vorba despre Festivalul de Film One World, aflat la cea de-a doua editie. Cel mai mare festival de film documentar dedicat drepturilor omului vine din nou in Romania, in perioada 18 – 23 martie, cu multe filme foarte noi, cu dezbateri cu invitati si regizori si in general cu ambitia de a-i face pe bucuresteni “sa gandeasca cu capul lor”.
Alexandru Solomon a prezentat cele 5 sectiuni tematice ale festivalului:
1. “Dupa 20 de ani” – o explorare a cum am evoluat noi romanii la 20 de ani dupa cel mai important eveniment din istoria noastra recenta
2. “Filmul ca tratament” – o privire asupra sistemului medical sau a relatiilor dintre boala si film
3. “Prezentul la control”
4. “Trecutul imperfect” – mostenirea noastra a tuturor europenilor de dinainte de anii caderii Cortinei de Fier
5. “La frontiere” – despre granite reale sau imaginare, despre migratie si depasirea barierelor
Fiecare sectiune va cuprinde filme tematice si, cel mai important, vor exista o serie de proiecte speciale, dintre care “Birmania la zi(d)”, in care pentru prima data va veni in Romania un disident al regimului din Birmania, intamplator si calugar budist si desigur “Cluburile de Film One World”.
Asa cum stiti, Asociatia ORICUM a creat acest proiect, in parteneriat cu Centrul Ceh si cu sprijinul People in Need din Republica Ceha, din nevoia de a crea in liceele din Romania spatii educationale non-formale in care sa folosim medii audiovizuale si sa invatam despre cele mai importante probleme ale lumii contemporane, despre care arareori ni se vorbeste in manuale. Gasiti mai multe detalii despre proiect aici, insa mergeti pe mana mea si aveti incredere ca e o initiativa tare faina!
Ne vedem la festival!
Am fost azi la masa rotunda organizata de Reprezentanta Comisiei Europene in Romania, cu tema alegerilor pentru Parlamentul European. Voi scrie ceva mai mult despre asta pe Thinkaboutit.eu, profilul meu (si toate insemnarile trecute) putand fi citite si votate aici.
Invitatii la dezbatere – jurnalisti specializati pe teme europene precum Gabi Giurgiu si Marius Tita, consilieri politici ai ambasadelor statelor central-europene la Bucuresti, membri ai societatii civile (Asociatia Pro Democratia, Thinkopolis, Romani Criss, Societatea Academica Romana) dar mai ales europarlamentari (Adina Valean), viitori candidati la alegeri (Andreea Vass) si consilieri ai partidelor politice (Ramona Ionita) – au emis opinii avizate cu privire la diferite metode prin care se poate creste participarea romanilor la alegerile europene din iunie. Ca Bruxelles-ul e prea departe, ca romanii nu pricep cum ii afecteaza direct politicile europene si deciziile luate de europarlamentari, ca romanii sprijina orbeste constructia europeana desi habar nu au cu ce se mananca, ca romanii digera numai tabloide si ca nu vor sa discute politica europeana, ca asa-numita comunicare europeana e un Sfant Graal care nu se lasa descoperit (in esenta toate campaniile de comunicare europeana fiind prost gandite), ca europarlamentarii sunt niste profesionisti deasupra mizeriei politice autohtone, si alte astfel de teme.
Mi-au placut cu precadere urmatoarele idei:
1. Concluzia trista a lui Sorin Ionita de la Societatea Academica Romana ca “nu exista ca cineva sa nu doarma noaptea aici sau la Bruxelles ca vin putini oameni la vot”. In fapt, ca exista un procent mic de romani europenizati, egal cu procentul celor care merg la vot pentru alegeri europarlamentare, iar ca restul au ramas intr-o epoca primitiva a democratiei. Si ca si factorii decizionali s-au resemnat si “lucreaza” numai cu procentul ala amarat de 15% din romani interesati de astfel de chestiuni.
2. Raspunsul Anei Maria Mosneagu de la APD care a respins ideea sustinuta de europarlamentara liberala Adina Valean si de Ramona Ionita (consiliera politica a PSD-ului) ca pe cetatenii romani “ii doare la basca” (expresie pe care tot de la APD am invatat-o) de problematica europeana, mergand pe argumentul ca niciodata nu s-a aratat cetatenilor romani exact aplicabilitatea practica a Parlamentului European. Ca uite, domle, din pricina mamutului de la Bruxelles tu platesti mai putin la roaming, ca tot din pricina lui beneficiezi de tratament medical decontabil de sistemul national de asigurari de sanatate in alt stat european si tot asa.
3. Interventia Andreei Vass – care si-a anuntat candidatura la alegeri, urmand fireste sa fie validata de PDL in urmatoarele saptamani. In general, pasiunea politica a dumneaei mi-a lasat o impresie buna, numai ca prioritatile de mandat pe care le-a enuntat mi se par putin nepotrivite – anume sprijinirea guvernului pentru intrarea in zona Euro (vise frumoase, parerea mea, avand in vedere criza economica in care Romania se afunda cu totul), sprijinirea autoritatilor locale pentru accesarea de fonduri europene (nu vad cum ar avea un europarlamentar legitimitatea sa faca asta) si securitatea energetica (aici da, se poate lucra la nivel de Parlament European).
Cel mai important insa, participarea la masa rotunda de azi mi-a starnit niste ganduri legate de cum putem comunica mai bine alegerile europarlamentare in blogosfera romaneasca A level, in mod normal nu foarte preocupata de politica. Voi vorbi cat de curand despre un mic proiectel cu unicul si inegalabilul Manafu
Rusinata ca iarasi ajung sa fac lucrurile importante in ultimul ceas, raspund si eu intrebarilor Bilantului Responsabilitatii Sociale, la invitatia lui Dragos Dehelean.
1. Care sunt primele 3 companii din Romania pe care le apreciezi cel mai mult pentru implicarea in societate si de ce?
Apreciez ceea ce fac cei de la Coca Cola HBC, anume investitia relativ coerenta in programe de mediu si mi-ar placea sa vad implicarea lor si in initiative ale altor ONG-uri in afara de Mai Mult Verde si Salvati Delta (nu ca nu salut intru totul sprijinul pe care il ofera acestora). In al doilea rand, mi-a placut politica in domeniul dezvoltarii durabile al celor de la Abn Amro (in prezent RBS), pentru ca sunt singurii care au sprijinit antreprenoriatul social prin implicarea lor alaturi de Nesst si totodata au reusit sa faca educatie pentru dezvoltare durabila atat in ograda proprie, cat si in scoli. Sper doar ca, avand in vedere contextul economic actual in care se gaseste RBS, sa continue macar la fel. Iarasi, apreciez ceea ce fac cei de la BRD Groupe Societe Generale, pentru ca investesc in educatie si antreprenoriat (proiectul Youth Bank fiind un exemplu in acest sens)
2. In ce masura marile companii din Romania au raspuns in 2008 asteptarilor tale in privinta implicarii in societate?
Intr-o masura destul de mica. Nu am mentionat la punctul anterior pe nici unul din gigantii telecom, intrucat – desi dispun de unele dintre cele mai mari bugete de CSR – initiativele lor in domeniu sunt cel putin limitate, umbrite de marketing pompos si deranjant de galagios, si cu siguranta lipsite de gandire strategica si de preocupare reala pentru clienti si pentru educarea acestora. Totusi, salut implicarea companiilor in tot ceea ce inseamna “proiecte verzi”, mai cu seama prin implicarea angajatilor si prin initiative de tip green office (cum au, de exemplu, cei de la Cosmote). Pe de alta parte, constat cu mahnire ca sunt putine companii romanesti implicate in proiecte educationale – as fi mentionat Rompetrol la punctul trecut, din cauza Fundatiei Dinu Patriciu, dar sa nu confundam mecenatul liderilor cu responsabilitatea unei companii. De asemenea, sunt numeroase alte zone care scapa printre crapaturi, ca sa zic asa, drepturile omului fiind primul la care ma gandesc.
3. Ce asteptari ai de la companiile din Romania, in privinta responsabilitatii sociale, in 2009?
In primul rand, ma astept sa mai sustina cauze sociale Serios vorbind acum, am auzit zvonuri sinistre in care companii gigantice (nu dau nume, sper sa nu se adevereasca) au decis sa taie complet bugetele de CSR, ceea ce mi se pare cel putin rusinos. Trecand peste asta, mi-as dori mai multe proiecte in parteneriat cu actorii societatii civile, si chiar cu autoritatile. Mi-as dori de asemenea, ca CSR-ul sa nu fie confundat cu marketing-ul si PR-ul, iar in cazul in care compania decide totusi sa mai investeasca bani si in activitati ce nu tin de “core business”, atunci sa o faca in CSR si nu in marketing – aducand in Romania, de exemplu, cele mai cele vedete muzicale… Intelegeti voi… Si as vrea mai multe proiecte in care sa fie implicati in mod direct angajatii respectivelor companii, inclusiv prin materializarea ideilor/ initiativelor lor in domeniul CSR.
4. Cum crezi ca le-ai putea stimula, tu personal, pe companii, si in special pe cele de la care cumperi, sa fie mai responsabile in 2009?
E greu sa vorbim de acte personale care sa determine efecte la nivelul unei companii. Insa intr-adevar tind sa prefer produse ale companiilor responsabile social – oricat de fatarnic ar suna, imi beau cafeaua de la Starbucks si pentru ca aceasta companie este implicata (desigur, mult mai putin decat ar putea) in initiative de fair trade. Si desigur, voi scrie pe blog de fiecare data cand constat implicarea pozitiva a unei companii in initiative de CSR. Mai mult decat atat, voi unelti in continuare alaturi de Razvan Crisan la materializarea a cat mai multor initiative ORICUM care sa atraga, in mod evident, companii interesate de investitii in domeniul educatiei si industriilor creative. In plus, in noua mea provocare profesionala pe care am acceptat-o recent (si pe care o voi dezvalui cat de curand), sper sa reusesc sa determin si implicarea companiilor in proiecte ce tin de schimbari climatice, eficienta energetica, dezvoltare durabila si economie verde in general.