Imi imaginez ce fericiti si nostalgici sunt parintii cand copiii lor incep sa faca singuri pasi in viata, sa se descurce, sa scoata capul in lume independenti. Simplificand, asa ma simt si eu acum, cand proiectul meu de suflet, “Delegat de Tineret la Natiunile Unite” se afla la cea de-a treia editie oficiala, respirand si traind mai departe fara implicarea mea activa. Dupa cum probabil stiti, in 2006 mi-a trecut prima data prin minte sa institutionalizez participarea tinerilor romani in luarea deciziilor la cel mai inalt nivel politic, anume in Adunarea Generala a ONU. Cu ajutorul nepretuit al prietenilor de la ORICUM, al unor profesionisti impecabili din Ministerul Afacerilor Externe, printre care si Excelenta Sa Dna. Ambasador Simona Miculescu, al altor profesionisti din institutii precum Autoritatea Nationala pentru Tineret si Centrul de Informare al Natiunilor Unite, si desigur al societatii civile tinere, proiectul a mers inainte timp de trei ani, tineri romani alesi in mod democratic si transparent devenind “Delegati de tineret la Natiunile Unite”.
Consiliul Tineretului din Romania, platforma nationala a organizatiilor non-guvernamentale de tineret, a preluat acest proiect anul acesta si a si lansat sesiunea de aplicatii pentru a recruta noi delegati. Asadar,
Consiliul Tineretului din România cu sprijinul Ministerul Afacerilor Externe declară deschis procesul de aplicaţie.
Dacă ai între 18 – 25 de ani, completează în perioada 20 iulie – 2 august dosarul de candidatură care trebuie sa conțina:
- CV în format european,
- o scrisoare de recomandare de maximum 500 de cuvinte,
- o scrisoare de motivație
- un eseu de maximum 1500 de cuvinte prin care să ne arăţi perspectiva ta referitoare la temele propuse anul acesta: Youth Impact on Social Development: Education, Climate Change & Youth Participation.
Trimite-l la delegatdetineret@ctr.ro şi convinge-ne că tu meriţi să fii unul dintre cei selectaţi pentru etapele următoare. Pregăteşte-te apoi pentru un interviu telefonic şi pentru dezbaterea finală, în care vor fi aleși cei doi Delegaţi de Tineret ai României la Naţiunile Unite.
Fii gata să reprezinţi România!
0 Responses to “Fii urmatorul Delegat de Tineret la ONU!”