Unele bune, altele rele.
Sa incep cu partea buna – si rea totodata caci din pricina noutatii ei nu am mai scris pe blog o vreme. Este vorba despre noul meu job, in cadrul unei organizatii unde o data ce simti gustul nu te lasi cu una cu doua. Vorba dnei ambasador Simona Miculescu, ONU e boala grea. Stiti cu totii cochetarile mele cu organizatia din perspectiva proiectului Delegat de Tineret la Natiunile Unite. Ei bine, acum sunt UN staff cu acte in regula, lucrand in Programul Natiunilor Unite pentru Dezvoltare din Romania, in sectiunea de Energie si Mediu. Foarte multe lucruri noi la birou, coplesitor de multe uneori insa toate sunt, in mod evident, un prilej de invatare. Lucrul intr-o organizatie internationala este o provocare ora de ora, dar un mod fantastic de a invata lucruri despre lume si despre tine.
Continuand cu partea rea, in timp ce ma intorceam de la Timisoara si de la un eveniment ORICUM la Cluj (Future Shorts), am avut un accident de masina grav. Din cauza unei depasiri imprudente la o viteza foarte mare, masina in care mergeam a iesit in afara drumului national si s-a rasturnat de cateva ori in aer. Eram 5 pasageri si ne-am pierdut cunostinta cu totii, insa Dumnezeu ne-a ocrotit (si nu mi-e frica sa spun asta) si ne-a ferit de ceea ce toti martorii, vazand masina, au considerat moarte sigura. Am stat o saptamana acasa, cu foarte multe vanatai foarte dureroase si cu traumele unei lovituri la cap, dar mai ales cu traumele psihologice ale accidentului in sine. Nu mi-am revenit inca de tot si mai trebuie sa fac unele investigatii, insa ma simt din ce in ce mai bine si am reinceput sa intru intr-un ritm de lucru normal (putin prea rapid pentru starea mea actuala, dar incerc sa am grija de mine si sa fac fata cat pot de bine). Va multumesc mult tuturor celor care m-ati inteles si ati fost alaturi, in special lui Andrei (jumatatea mea ceva mai buna, cum se zice) care a trecut prin aceiasi experienta.
Asadar, welcome back blogging and welcome back life!
Felicitari draga mea pentru noul post la ONU – te apropii de pasi repezi, pare-mi-se, de obiectivele tale pe termen mediu-lung (candva imi ziceai ca vei ajunge ambasador).
Cat despre accident, este o mare minune ce ti s-a intamplat (ma refer la faptul ca ai scapat aproape nevatamata dintr-un accident asa grav), si sunt curioasa (dpdv filosofic) sa stiu daca ti-a schimbat cumva perceptia despre condus, mers cu masina, viata, Dumnezeu, etc. Dpdv uman, iti doresc sa treci cu bine peste acest eveniment.
Hehe, da, intr-acolo mi-e drumul
In ceea ce priveste accidentul, poate chiar o sa scriu pe blog despre asta in mai multe detalii. Adevarul e ca fix pe moment nu am avut habar prin ce am trecut. Imi pierdusem cunostinta si m-am trezita in mijlocul unui camp inconjurata de straini, langa masina busita total. Insa eu eram convinsa ca tre sa o reparam si sa ajungem la Bucuresti si asta a fost primul gand pe care l-am rostit. Ulterior am inceput sa plang nervos si mi-am dat seama cu adevarat prin ce am trecut abia la vreo 3 zile dupa accident, cand m-am simtit napadita de o frica fantastica si de o recunostinta enorma vizavi de ce inseamna viata… simpla si pura, viata pur si simplu, ca dar suprem ce ne-a fost dat. Socul psihologic are inca ramificatii si e foarte dificil sa despic firul coerent.