Ce tampenie! Niste unii organizeaza sambata, 14 iunie, o bataie cu perne in Romania. Dar sa vedeti cu ce scop… ca sa comemoreze, daca mi-e permisa folosirea termenului, mineriadele.
In New York, bataile anuale cu perne din Union Square sunt deja traditie. Vivi scria in 2007 si 2008 despre ele, numindu-le foarte inspirat “frivolitati pentru copii mari” iar bunul meu amic Ben are niste fotografii superbe pe Flickr (din 2007 si 2008) cu fiesta anuala de fulgi. Acolo sunt evenimente urbane, a caror decenta si scop sunt de necontestat. Dar in conditiile in care la noi justitia inca nu a actionat pentru a face lumina acelor zile, mi se pare imoral “sa comemorezi” mineriadele printr-un astfel de flashmob.
Detalii aici si aici. Vlad Petreanu saluta gestul. Ciudat… Voi ce parere aveti? (Foto: Ben Quinto)
Pretextul mi se pare si mie stupid. Adica m-as fi dus sa ma bat cu perne for no particular reason. Ca oricum nu exista nici un motiv rational pentru care sa apelezi la bataia cu perne. Cred ca pentru organizatori mineriada e pur si simplu evenimentul ala overrated despre care tot auzim la TV si d-aia nu inseamna mare lucru ca-l folosesc in contextul asta. E scuzabil. Mai naspa sa fi avut ca pretext revolutia din ‘89. Ca si cand evreii ar merge pe carbuni incinsi ca sa comemoreze Holocaustul.
“mineriada e pur si simplu evenimentul ala overrated despre care tot auzim la TV si d-aia nu inseamna mare lucru ca-l folosesc in contextul asta”
ei bine nu. acest protest are FOARTE MARE LEGATURA CU ACEA MINERIADA.
citeste mai multe aici: http://1315iunie.blogspot.com/
Ioan
E complicat ce s-a intamplat atunci, in 13-15 iunie. In principiu totul a inceput printr-o diversiune, cu intreruperea programului TV si anuntul ca bande de golani inarmati atacau Politia Capitalei (“golanii” cel mai probabil erau oamenii “lor”). Era si un autobuz in flacari prin prim-plan, vazute la televizor toate situatia parea altfel decat in realitate, si venirea minerilor pentru multi a insemnat revenirea la “normal”. Nu uita ca minerii au fost primiti cu flori de catre multi, foarte multi bucuresteni, ca presedintele de atunci al tarii (ce fusese ales cu o majoritate covarsitoare doar cu o luna inainte) a facut apel la TV pentru venirea lor (si lucrul asta nu ni se parea ceva atat de iesit din comun), ca in general precedentele 6 luni fusesera marcate de violenta (tin minte si acuma discursul lui Mazilu de pe un tanc din ianuarie ‘90, asediul guvernului din februarie, evenimentele de la Targu Mures etc).
E usor de dat vina pe mineri si pe noii comunisti aflati atunci la putere, dar mi se pare mie ca vina este ceva mai colectiva.
Si da, logic ca o bataie cu perne pentru a comemora/rememora/aniversa evenimentele de atunci e absolut ridicola, o chestie mult mai normala ar fi sa discutam cum si de ce s-a ajuns la acest tip de evenimente.
eu cred ca nimeni nu comemoreaza nimic. eu cred ca grupul 15-22 ani care o sa vina acolo nu are legatura cu mineriada decat la nivelul la care ei cunosc fenomeul: o bataie cu perne. eu am 17 ani si fac parte din generatia “fuck reality!”, asa ca orice stupizenie de masa – vezi Holocaust- mi se pare doar o gluma traumatizanta. voi, in schimb, tristii preocupati de realitate, o sa analizati pana la adanci batraneti cool-ul si urbanul si istoricul si ce mai vreti voi. see u on the other side! o sa cream un mic fenomen la care voi contribuiti latrand. multumim! altfel, sunteti singurii preocupati sa faca lucruri in sistem. bravo, copii, exact cum v-au spus mamicile si tatucii vostri minerizati din plin. la dracu, e emostuff suna!
bataia cu perne nu si-a propus nici sa scoata la iveala adevarul despre mineriade, nici sa ridiculizeze acele evenimente violente si sangeroase. ideea a fost mai degraba ca toti dezaprobam violenta gratuita, pentru ca, bataia pe care unii au incasat-o in perioada 13-15 iunie 1990 a fost in mod clar gratuita. ideea e ca se poate face si fara..s-a facut misto de batausi, si s-a tras un semnal..acela fiind ca bata si ranga sunt overrated…atitudinea de ma doare-n cot nu o sa schimbe niciodata nimic, iar daca vreti sa traiti in continuare intr-o tara de cacat sau sa culegeti capsuni in spania.. then keep up the good work
Mi se pare o jignire nemaintilnita.Basescu,Stolo si alti viermi bolshevici,ex-fsn-isti profita de faptul ca toti cei care au luat bataie acolo sint demult plecati din tara si isi permit sa pozeze in “golani” si sa profaneze pta Universitatii.O sa-i bata Dumnezeu!
Altfel,simbolic,gestul este de un cretinism extrem.Numai niste retardati puteau “sarbatorii” x ani de la mineriade in felul asta.Le-a luat deja Dumnezeu mintile.
Pentru ca din postari se vede clar ca nu toata lumea intelege ce s-a intimplat atunci.Poate ca ati fost inca bebe,in sfirsit.
Dupa foarte multi ani de dictatura ceausista si comunism pe piine,romanii au rabufnit in 89.
In 89 s-au dizolvat structurile comuniste la presiunea strazii.
Comunistii si securistii au intrat in panica.Isi pierdeau privilegiile si pozitiile pe care le-au avut.
In Pta Universitatii se manifesta pentru scoaterea lor din functiile publice .
A urmat ceea ce se stie.Iliescu&FSN au chemat minerii pentru a da o lovitura de restauratie a comunismului.
Cu sprijinul celor care au urmarit revolutia la televizor s-a facut ceea ce s-a facut si alegerile au fost cistigate tot de ei.
In loc ca romania sa arate acum ca Germania,Cehia sau alte tari normale,ea arata ca o coree de nord in care sint citiva care o duc foarte bine si restul care n-au nimic.Asta s-a intimplat in 90: o lovitura de restauratie comunista.
In romania continua minciuna.
multumesc de comentarii… mineriadele sunt un simbol al evolutiei nefericite a politicii romanesti de multi ani incoace. si implicit al felului in care se pozitioneaza acum romania. sa nu intelegi istoria recenta inseamna sa nu te intelegi pe tine insuti (vezi comentariul absolut inept al lui habarnam). eu tot ce cautam sa spun este ca, atunci cand vrei sa atingi un scop, iti alegi mijloacele adecvate. in cazul nostru, scopul era sa comemoram olimpiadele si sa atragem atentia asupra faptului ca violenta e rea. ne-am batut cu perne la piata universitatii. asta a fost mijlocul. si-a atins el scopul? judecand dupa valurile de neintelegeri provocate, as zice ca nu…
uffff. nu comemoram nimic.
COMEMORÁ, comemorez, vb. I. Tranz. A celebra solemn amintirea unei personalităţi sau a unui eveniment important. – Din fr. commémorer, lat. commemorare.
tot ce am vrut sa facem, si am spus asta de multe ori, a fost sa urlam: la 18 ani de la mineriada nu exista raspunsuri. la 18 ani de la Prima Manifestatie Democratica dintr-o Romanie teoretic libera, niste mineri chemati de senatorul liber Iliescu bateau studenti la Universitate. singura felie politica a protestului este Ion Iliescu.
am citit in multe locuri cum ca participantii au fost niste pusti care habar nu au ce s-a intimplat atunci. sau ca ii facem, un bine lui iliescu/oprescu. va contrazic: au inteles exact de ce am vrut noi sa organizam un astfel de flash mob, intr-o astfel de zi. pentru ca niste oameni ignoranti sau din generatia “fuck reality!” nu ar fi strigat niciodata “Dati in ala cu adidasi!” sau “Ce ba, ai barba?”